Este un text actual ce ridică multe întrebări adulţilor cu referire la problemele tinerilor ce cresc în societăţi zbuciumate în familii dezorganizate şi fără un ghid moral corect.
Ştefana Samfira – actriţă şi regizoare, lector universitar la UNATC Bucureşti, fiica actorului Florin Zamfirescu şi a actriţei Valeria Sitaru. A jucat şi a regizat numeroase piese de teatru, a jucat în lung-metraje şi seriale tv, cunoscută publicului larg din serialul ”Iubire ca în filme”, difuzat de postul Acasă Tv.
”Ceea ce m-a determinat să aleg acest text este fragilitatea din spatele fiecărui personaj, care, consider eu, este valabilă pentru fiecare dintre oameni. Toţi încercăm să părem mai puternici decât suntem, dar toţi avem osul lui Ahile în călcâi şi trebuie să fim constienţi că oricând s-ar putea rupe” – Ştefana Samfira.
Distribuția:
Mădălina Anea, actriţă cunoscută publicului larg din filmul ,,Mamaia” şi serialul ,,Îngeri Pierduţi”, care a fost difuzat pe postul Acasă Tv, unde a interpretat personajul Ana. A absolvit UNATC-ul, secţia actorie, la clasa domnului profesor Doru Ana, a jucat în piese de teatru, reclame, scurt-metraje, videoclipuri, lung-metraje, a fost imaginea diferitelor branduri de bijuterii şi haine. În piesă joacă rolul Crystal, o fată de 16 ani, cu probleme în familie, cu o viaţă mult prea agitată pentru vârsta ei fragedă.
Paul Diaconescu, actor cunoscut publicului larg datorită filmelor artistice ”Bună, ce faci?”, filmului”Mamaia” şi a serialului ”Îngeri pierduţi”, promovat de Acasă Tv. Paul a absolvit facultatea de teatru şi film, UNATC Bucureşti, la clasa domnului profesor Florin Zamfirescu. De asemenea, a jucat în videoclipuri, scurt-metraje, a fost imaginea brandului McDonald s, a jucat în diverse reclame. În piesa de teatru interpretează un tânăr de 17 ani, Andy, un băiat teribilist, care consideră că are mereu ceva de demonstrat pentru a se simţi bine în propria piele.
Razvan KREM Alexe, cunoscut publicului larg în urma participării la emisiunea ”Românii au talent”, ediţia a doua, unde a ajuns până în finală. De meserie actor, a absolvit aceeaşi universitate ca şi ceilalţi colegi ai săi din spectacolul ”Crystal”, în generaţie cu Paul Diaconescu, la clasa domnului profesor Florin Zamfirescu. Rapper, textier, freestyler, actor. De-a lungul carierei sale a jucat în spectacole de teatru (Teatrul Odeon), a avut numeroase concerte prin ţară şi în Bucureşti, a jucat în scurt-metraje şi în diverse reclame. În spectacolul ”Crystal” interpretează rolul lui Ralph, un tânăr de 17 ani care provine dintr-o familie disfuncţională.
Danni Ionescu, student în anul III la secţia actorie, UNATC Bucureşti, la clasa domnului profesor Florin Zamfirescu. A jucat şi a regizat diverse piese de teatru, momentan joacă la teatrele din Bucureşti şi din ţară. În piesa ”Crystal”, Danni interpretează personajul Joey, un baiat de 16 ani, poate cel mai echilibrat dintre personaje, întrucat pare că are în faţa un viitor asigurat. Un tanar care stie ce vrea de la viaţă şi luptă pentru a-şi atinge ţelul.
Scenografia:
Adina Mastalier – matematician, arhitect, specialist în marketing, scenograf, a lucrat pentru spectacolele ”Oscar şi tanti Roz”, ”Maitreyi”, ”Hoţii de frumuseţe”, regizate de Chris Simion.
Crystal, by Fred Vargas
Distribuția: Danni Ionescu, Răzvan Alexe, Paul Diaconescu, Mădălina Anea
Regia: Ștefana Samfira
Scenografia: Adina Mastalier
Premiera: 7 iunie 2014, ora 17.00 @ Grand Cinema & More Baneasa Shopping City
Biletele se pot cumpara aici: Grand Cinema & More Băneasa Pagina de facebook a piesei: Crystal
Teaserul piesei “Crystal” este realizat de PacPac StudioS, partener tehnic şi media al Fundaţiei Act.Or.Art, realizatorul acestei piese de teatru.