Decembrie reprezintă luna sărbătorilor, a bucuriei, dar este și cea care generează cea mai bună creștere a vânzărilor. Din orice se poate face un cadou atrăgător. Așadar, trebuie să învățăm să transformăm propriul produs într-unul foarte râvnit de către ceilalți. Pentru a face acest lucru în mod eficient, vă prezentăm 11 strategii de marketing, deopotrivă on și offline, ale unuia dintre cele mai de succes branduri, Coca-Cola.

Strategia de marketing pe care acestă companie o adoptă este una dintre cele mai complete și diverse. Având în vedere că social media reprezintă noul instrument care face legătura om- brand, Coca Cola și-a creat un profil social foarte puternic, pe unele din cele mai importante rețele: Facebook, Google +, Twitter, Pinterest, Youtube, precum și pe Linkedin.

Probabil vă întrebați de ce un brand atât de puternic, recunoscut la nivel global, are nevoie să investească bani în promovare.

Coca-Cola este dovada vie că pentru a avea succes trebuie să investiți constant în imagine. Întâi trebuie să vă faceți cunoscut, apoi să vă poziționați în mintea consumatorilor, pentru ca, mai apoi, să realizați campanii de reamintire.

Dar, mai bine, haide să vedem cum se comportă acest brand în mediul online. Vom face acest lucru aruncând un ochi asupra fiecărui cont pe care compania îl gestionează.

Coca-Cola

Coca-Cola

    1. Facebook este canalul pe care Coca-Cola îl folosește într-un mod atipic și unic. Luând în calcul faptul că este cel mai recunoscut brand, este foarte ușor să atragă mii de fani, fără ca măcar să se străduiască. Totuși, interacțiunea cu utilizatorii și implicarea acestora în discuții, este ceva ce trebuie făcut. Spre deosebire de Red Bull, în cazul Coca-Cola poate trece chiar o săptămână fără a posta ceva. Cu toate acestea, implicarea de care dau dovadă consumatorii este nesperat de bună. Mai mult decât atât, având în vedere că nu dețin spații în care să poată discuta direct cu clienții, scopul lor este să crească awareness-ul pentru reclamele viitoare.

Nu postați zilnic pe Facebook decât dacă sunteți Coca-Cola!

2. Pe Twitter este unul dintre cele mai active branduri. Compania are 3,14 M urmăritori, cu care petrec destul de mult timp pentru a comunica, și 144 K tweeturi.

Petreceți timp pentru a comunica cu urmăritorii dumneavoastră!

3. Modul în care compania folosește contul de Pinterest este foarte atrăgător. În loc să se focuseze pe mesajele de marketing, Coca-Cola pur și simplu distribuie imagini care sunt cumva relaționate cu băutura. Spre exemplu, multe imagini încărcate acolo sunt preluate aleatoriu de pe Flickr, pentru amuzamentul și bucuria privitorilor. Ideea este foarte bună întrucât determină oamenii să interacționeze cu brandul mult mai des, însă conturează și trăsăturile acestuia în mintea lor.

Conturați-i produsului dumneavoastră o personalitate cu care oamenii să se poată asocia!

4. Pagina de Google+ nu impresionează. Are aproximativ 2 M urmăritori, dar nu la fel de activi precum cei de pe Facebook sau Twitter. Coca- Cola este una dintre primele companii care au început să comunice cu fanii și pe acest canal.

Comunicați prin toate mijloacele posibile!

5.  Pe Youtube găsim peste 100000 video, și o impresionantă interacțiune din partea fanilor. Compania impulsionează utilizatorii să posteze clipuri în care apare produsul, și astfel, conținutul de pe acest canal este realizat atât de Coca-Cola, cât și de urmăritorii canalului de Youtube.

Invitați publicul să posteze propriile experiențe! Inițiați concursuri! Implicați oamenii în crearea conținutului de pe canalele pe care le gestionați!

6.  Contul de Linkedin relevă o abordare de tip B2B, și are 199600 urmăritori.

Căutați în permanență business-uri cu care puteți crea un contact.

7. Cea mai bună parte a strategiei de promovare a brandului este publicitatea. În America, Coca-Cola este privit drept o organizație revoluționară, care are un impact semnificativ asupra culturii.

Leave a mark!

Dacă vorbim despre mediul offline, de departe, Coca-Cola are una dintre cele mai bune strategii de marketing.

  1. ”Cola și usturoi?”

Cu siguranță recunoașteți abordarea! Asocierea cu McDonald’s și KFC a rotunjit semnificativ bugetul companiei. Dar acestea nu sunt singurele asocieri care se produc în mintea consumatorilor atunci când vorbesc despre Cola. Putem enumera: cinema, muzică, distracție și, nu în ultimul rând, familie. Însă, deși TV-ul nu mai este de ceva timp regele publicității, spoturile Coca-Cola continuă să facă deliciul publicului.

Acaparați piața!

Coca-Cola

Coca-Cola

2.  Momentul acela în care stați la semafor și, la colț de stradă, zăriți noua reclamă Coca-Cola. Deși apare peste tot, trebuie să admiteți că nu este nici pe departe deranjantă.

Fiți omniprezenți, dar nu stresanți!

3. Caravana Coca-Cola vine și în orașul tău! Un alt instrument la care apelează sunt deplasările caravanei, în preajma sărbătorilor, în marile orașe. Aceasta reprezintă un motiv de bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari!

Căutați cât mai multe moduri prin care puteți interacționa direct cu publicul țintă!

Coca-Cola

Coca-Cola

4. Ultima, dar nu cea din urmă, este campania ce vă permitea să vă personalizați propria sticlă sau să o împărțiți cu cine doreați.

Aduceți publicul în centrul atenției! Faceți să fie vorba despre el, nu despre produsul dumneavoastră!

În concluzie, nu este suficient să investiți o singură dată în promovare! Avem exemplul concret că este un proces de durată, care nu are o dată de final. Cu povești dinamice, în moduri creative și curajoase, Coca-Cola este, cu siguranță, un brand ale cărui strategii ar trebui adoptate de către toți cei care doresc să aibă un succes înfloritor.

 

V-ar putea interesa și:

  1. Cum alegeți conceptul de video potrivit?
  2. Avantajele folosirii video de tip corporate
  3. De ce sunt testimonialele importante?
  4. Folosirea video marketingului crește rata de conversie
  5. Cum promovăm pe YouTube?

Sursă

În continuă căutare de dezvoltare personală, Andreea Lepădatu îmbină marketingul, PR-ul și editarea video pentru a crea un spectru complet, ideal mediului de afaceri prezent.