Pasiunea pentru video mi-am descoperit-o încă din timpul liceului. Participam constant la diverse competiții ce aveau în prim plan acest domeniu. Mai apoi, în facultate, am avut cursuri ce încercau timid să ne inițieze în tainele editării foto-video. Spun timid deoarece eram un grup numeros de studenți și nu puteam primi cu toții feedback.
În prezent, majoritatea programelor de mentorat se adresează antreprenorilor sau oamenilor de marketing ce pot profita la maximum de pe urma acestora. Chiar și noi am lansat un workshop în acest sens, Video marketingul la îndemâna ta.
Cu toate acestea, m-am bucurat atunci când PacPac StudioS a decis să lanseze și programul de training pentru începătorii ce doresc să obțină mai multe cunoștințe în domeniul video, precum și în cel al editării profesionale.
Oferim un mediu propice pentru a învăța cum puteți realiza clipuri video de calitate. De la A la Z. Cursul este perfect structurat, astfel încât să vă răspundă nevoilor de perfecționare. Evoluția de la amator la profesionist este la câteva ședințe distanță.
Cursurile vor fi individuale și vor avea 4 ședințe cu durata de 120 de minute fiecare. Acesta este împărțit în 2 module, unul în care se vor studia tehnicile de filmare, iar celălalt tehnicile de montaj. Pentru că ne dorim ca experiența dumneavoastră să fie cât mai plăcută, accentul va fi pus pe practică. Suntem conștienți că printr-un simplu tutorial puteți beneficia de multă teorie. Însă, acesta nu vă poate oferi sfaturi concrete, bazate pe materialele dumneavoastră și adaptate la echipamentele de care dispuneți.
Încă mai ai îndoieli cu privire la participare?
Iată top 5 motive pentru care nu ar trebui să ratați aceste cursuri de filmare & editare profesională:
- Sunt individuale, vei beneficia de întreaga atenție a profesorului.
- Programul este flexibil, în funcție de dorințele dumneavoastră.
- Veți afla insight-uri pe care numai o persoană cu experiență vi le poate oferi.
- Trainerul, Cătălin Palavescu, este producător, scenarist și regizor de film. Beneficiază de experiență atât în televiziune, cât și în ceea ce privește cinematografia, astfel încât vă puteți bucura de cunoștințele și sfaturile sale în mai multe domenii.
- Veți putea folosi echipamente profesionale de filmare PacPac StudioS sau/și echipamentele proprii.
Programe de editare video, reguli și unghiuri de filmare, greșeli de producție – toate acestea vor fi analizate și explicate. Tu ai curaj să îți depășești limitele?
Avem o veste și mai bună: pentru participarea la ambele module veți primi o reducere de 20% din valoarea investiției totale!
Te poți înscrie trimițând un mail la contact@pacpac.ro sau apelând unul dintre numerele de telefon 0769.27.53.70 sau 0726.22.89.86.
Mai multe detalii despre program găsești aici: Curs individual filmare/editare profesională. Te așteptăm cu drag!
Vă invităm să citiți și:
- Workshop ”Video marketingul la îndemâna Ta”
- 4 sfaturi pentru o promovare eficientă (Part. I)
- 4 sfaturi pentru o promovare eficientă (Part. II)
- 5 modalități prin care puteți îmbunătăți implicarea abonaților pe canalul de YouTube.